CERCETAREA OPINIEI PUBLICE

 

Opinia publică reprezintă modul în care gândesc cei mai mulţi oameni dintr-un anumit public, dintr-o anumită comunitate, suma raţionamentelor bazate nu neapărat pe fapte, ci mai degrabă pe percepţiile sau evaluările unor evenimente, persoane, instituţii sau produse. Deoarece opinia publică se schimbă destul de repede şi poate fi influenţată destul de uşor, se pune problema măsurării, cuantificării acesteia.

Sondajele de opinie publică sunt cercetări ştiinţifice reprezentative,  în zilele noastre fiind un lucru obişnuit în orice stat democratic; ele ajută factorii de decizie în formularea politicilor publice, punându-le la dispoziţie informaţii corecte şi imparţiale despre nevoile oamenilor.

Cercetarea de opinie publică reprezintă studiul atitudinilor şi credinţelor oamenilor în legătură cu aspecte politice, sociale şi altele.” – conform ESOMAR.

În societatea de astăzi sondajele de opinie joacă un rol important, deşi acest tip de cercetare tinde să fie un domeniu deosebit de delicat, prin intermediul acestor cercetări putându-se contura stări generale ale unei populaţii, la un moment dat, într-un anumit context socio-politico-economic specific.

Adresându-se în special instituţiilor publice sau organizaţiilor, la nivel local, regional sau naţional, Great Research & Development oferă date precise utilizând metode riguroase cu privire la atitudinile şi intenţiile publicului larg, utile politicienilor, reprezentanţilor mass media şi tuturor factorilor interesaţi.

Great Research & Development dispune de toate resursele necesare,  atât umane cât şi materiale, pentru realizarea unei cercetări a opiniei publice.

Printre principalele teme abordate în cercetarea opiniei publice :

  • Evaluarea serviciilor administraţiilor locale
  • Evaluarea campaniilor de comunicare publică
  • Nivelul de bunăstare al cetăţenilor
  • ONG-uri
  • Politici sociale
  • Principalele direcţii de dezvoltare a unei comunităţi
  • Servicii de educaţie
  • Starea de sănătate a cetăţenilor
  • Stiluri de viaţă
  • Studii electorale şi preelectorale
  • Cultural
  • Studii despre minorităţile etnice

Consultanţa electorală oferită are în vedere elaborarea şi punerea în aplicare a strategiilor de campanie electorală, în vederea popularizării programului, ideilor, personalităţii, ofertei electorale a unui candidat sau partid politic, prin recurgerea la metode şi tehnici moderne specifice marketingului electoral. Orice specialist în marketing electoral este de acord cu faptul că notorietatea nu este suficientă pentru a susţine o candidatură politică. Mult mai important este modul în care reuşeşte un candidat să îşi proiecteze şi să îşi consolideze o imagine publică compatibilă cu poziţia pe care o vizează.

Elaborarea campaniei electorale presupune:

  • studierea electoratului prin realizarea de sondaje de opinie în vederea cercetării atitudinii politice a electorilor, imaginii partidelor şi oamenilor politici, intenţiile de vot şi stabilirea indicelui de popularitate al candidatului
  • elaborarea strategiei campaniei electorale – stabilirea resurselor disponibile, fixarea obiectivelor (teren, ton şi teme majore), identificarea ţintelor electorale prioritare, stabilirea canalelor/suporturilor media utilizate (mass-media şi mediile individuale), întocmirea bugetului de campanie
  • planificarea, organizarea şi desfăşurarea campaniei electorale are în vedere planificarea campaniei în timp şi intensitate, organizarea staff-ului major al campaniei, organizarea logistică a campaniei şi punerea în practică a strategiei electorale.

Pe parcursul desfăşurării etapelor enumerate are loc o permanentă cuantificare a eficienţei strategiei companiei printr-o monitorizare a acesteia.

Pentru informaţii şi detalii despre produsele noastre, consultanții noștri vă stau la dispoziție la numărul de telefon +4 021 312 5707 , sau prin e-mail la adresa office.prc@profilesresearch.ro